Departe de gandul
imaginatiei si aroma visului turbat, am intalnit un
suflet ascuns in spatele sperantelor desarte. Mi’a spus ca
sunetul
vantului ii calauzeste mirosul de dor si ii impleteste privirea din
sase foi albastre. L’am intrebat ce vrea, si’a zis
ca’mi vrea iubirea.
Eu i’am raspuns ca daca ar fi sa fi iubit vreodata, s’a
intamplat fara
sa stiu. Cum altfel as mai trai? A inceput sa rada, iara si iara, fara
sa ii pese de noi. Mirata, am ascuns privirea in buzunarul de la piept
si am scos usor o batista parfumata. I’am intins’o firav. A
deschis
ochii largi, cat pruna de august, si’a zambit. S’a uitat
lung la mine,
m’a mangaiat pe par, si’apoi a tras cu putere batista din
maini. A
facut un zgomot ciudat, ca si cand ar fi vrut sa inspire cu totul
iubirea. A tinut aer in piept vreo zece secunde, apoi a suflat caldura
si scrum. Departe, in zari, o coama de cal alb brazda cerul, lasand
soarelui privilegiul de’arama s’apuna. Un vuiet molcom imi
vajaia pe
langa urechi, parca soptindu’mi un vers. Am inchis ochii. Zgura
tremura, vuietul se’ntetea, iar soarele apuse domol. Simteam cum
stelele cad, iarba se pleaca, iar zumzetul florilor incepe sa cante.
Sufletul ascuns incepu sa fluiere, sa fluiere un cantec pe care’l
stiam… ‘l’auzi? ‘l’auzi? Si’ncep
sa rad isteric, de parca n’am mai ras
de veacuri. Incep sa rad cu lacrimi si totul mi se pare aproape de
sfarsit. Natura rade si ea, sau plange. Se’ntampla ceva ce
mi’e greu sa
explic. De dupa dealuri aud o vioara. Sunetul ei ma ridica subit, imi
umple gura cu ceara parfumata si’apoi ma poarta spre infinitul
destin. 'L'auzi?
top Am incercat sa inteleg ce vrei. Am incercat sa
descifrez
mirosul nucilor din palma ta. Am realizat ca nu mai curge miere, ci ca
vantul
acesta aspru a sters urmele de cafea de pe buzele tale. Si ce era sa
fac
atunci? Am purces mai departe spre aurora. Am lasat in urma colindele
si merele
coapte, si mirosul din ceasca. Am uitat ce inseamna frigul, macar
pentru o
clipa. Dar mi s’a facut repede dor. M’am intors inghetata
spre nord-est, am
deschis ochii si l’am lasat sa curga, apoi am clipit inca o data
si’am rostit
vorbele tale. Acum stau uscata printre cioburi de portelan, gandind ca
poate un
lipici fantastic va reface viitorul. Gresit. Pana si sunetul greu al
clipelor
bune s’a stins usor, de parca ar fi uitat ca sunt si eu vie. Dar
‘nu’i nimic’,
mi’am zis. De’atunci incerc sa refac si sa
mi’amintesc, lunatic, spre ce tind.
Am inchis iar ochii. Am v Crezul
Printesa inimii si’a lumii m’antrebat ieri daca nu cumva mi’e rau. I’am raspuns ca mi’a fost alatlaieri, dar ca de ieri ma lupt si azi mi’e lene. Mi’a fost candva bine, dar de atunci am uitat cum e. De atunci te tot intreb si eu pe tine, fiindca stiu ca ai reteta. Imi spui ca ingredientul e secret, dar am vazut eu ca ai folosit roua si luna, si praf, si priviri. Dar nu stiu exact in ce cantitati. Te’am intrebat si ieri care’i secretul. Tii minte ce mi’ai zis? Ai suflat de doua ori pe cartea ceea crestata de timp, ai inganat o data o rugaciune sinistra, ai dat din pinteni de prea mulre ori, si’apoi ai zis: “Asculta, apoi canta si nu uita sa crezi.” Azi, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, m’am zvarcolit anemic in ganduri ravasite, si tot n’am reusit sa dibuiesc reteta. Nu vreau sa par tafnoasa, dar mi’ai promis atunci ca astazi a’i sa ma cauti si ca maine ma dezlegi. A sosit deja maine si tu n’ai mai venit. Astept iar ca nebuna sa mi te’nclini si cu un zambet mare sa’mi spui ca doamna ieri, cu omul azi, rezulta cat un maine; ca alaltaieri, atasat cumintel, formeaza notele de baza; ca parfumul persista doar daca e senin, iar cantecul nu’i cela simplu ce’l stiam; e unul nou, cantat pe rand, in valuri de matase alba, pe langa stresini de carton, si’apoi picat, lasat sa cada. E azi, dar parca este maine, cand tocmai ieri am zis sa cred… |